IERTARE și PĂCAT (despre Mireasa Mirelui Moldav)

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în porunci, licenţiaţi în tămâie şi-n evanghelii, specialişti în acatiste şi-n psalmi, experţi în milostenie şi-n afurisire! Chiar am pus în practică ceste două subiecte foarte delicate! Cum, adicătelea, am pus în practică păcatul şi iertarea? Păi, nimic mai simplu: am fost rugat să păcătuiesc, şi am păcătuit! Apoi, i-am rugat să mă analizeze, să mă catalogheze, să mă trateze, să mă avertizeze, să mă ocărască... şi să mă ierte! Şi s-au comportat în consecinţă! Şi m-au iertat! Şi eu am crezut c-am scăpat! Nici vorbă! La toate întâlnirile, întâmplătoare ori nu, mi se arată degetul şi obrazul dojenitor, mi se suflă la ureche „să nu mai faci”, mi se „surâde” sardonic, mi se pune în vedere şi-n auz tot felul de „im/posibilităţi”, mi se „asta”, mi se „aia”, mi se „cealaltă”! Adică, altfel spus, nimeni nu vrea să uite „faptele” mele şi, mai ales, „iertările” dumnealor!... Păi, eu cam aşa parcă-mi amintesc: orice slujbă/întreprindere/acţiune de Iertare trebuie însoţită şi de Uitare! Iertarea fără Uitare nu are efect, nu lecuieşte! De pildă, zadarnic şi inutil te apuci să ierţi o privire ne/vinovată prin gaura cheii de la broasca vecinei, dacă, post-factum, îi scoţi ochii făptaşului în fiecare zi, în loc să uiţi totul, ca şi cum nu s-a întâmplat! Degeaba ierţi un găinar, dacă-l „cotcodăceşti” continuu şi-i dai cu puicuţa pe la nas! Nu?... În următoarele rânduri, am să vă sugerez/propun alt fel de a scrie o rugăciune de iertare, un alt fel de a cere uitarea! Aşa, ca o sentinţă definitivă!

Dacă nu ierţi, n-ai dezlegare la păcate! N-ai să iubeşti şi n-ai să plângi şi n-ai să pleci! Şi n-ai s-ajungi mireasa căilor ferate! Şi n-ai să ai ce n-ai avut... în veci de veci! Blestemul tău m-a urmărit întotdeauna, cum urmăreşte doamna Simfonia Cinci! Şi am văzut cum se păleşte mătrăguna fiindcă-s rău... şi tu nu vrei să mă învingi! Şi m-am rugat la Dumnezeu, fără oprire, să te oprească dintr-a V-a, din blestem! Dar m-au lăsat să văd ce-nseamnă să fiu mire, să-l fac pe naiba frate, rogvaiv şi ghem! Şi m-am rugat direct la tine: vino, doamnă!... pam-pam-pam-pam!... mai e oleacă pân-atunci!... Până atunci, am învăţat (şi eu) ce-nseamnă o Simfonie cu picioare foarte lungi! Şi te-am rugat, mi-aduc aminte: nu se poate să nu mă ierţi, să pierzi iar trenul, să rămâi râvnită-n veci de căi şi suflete ferate! să te sfărâme amăgirea sub călcâi!... Stai la fereastră!... fă adio la fanfară!... Pleci la mirare, pleci la zmeu, la cerc, la praf!... Vii la departe, vii acolo, vii afară... vii să rămâi Mireasa Mirelui Moldav!