N-A PLECAT UNDE S-A DUS (schepsis)

Când nu era, ştiam că este/ şi, când a fost, nu am crezut -
parcă venea dintr-o poveste/ sfârşită chiar la început!
Când nu eram, ştia că este/ un făt-frumos, dar cam urât
de lumea spânzurată peste/ destinul meu cu nod în gât!
Când a venit, a fost venire/ dinspre alean, dinspre cuvânt,
s-o miruiesc şi să mă mire/ că n-ar mai fi, dacă nu sînt!
Când începură toate cele/ sfinte şi blânde, ni s-au dat
cele mai chioare şi mai grele/ păcate... ultimul păcat!
Care păcat?... ce întrebare/ aud pe jos aud pe sus:
răspunsul şade în mirare - / nu a plecat unde s-a dus!
Care păcat?... nu se mai poate/ fără a nu ierta de când
socotitorul de păcate/ mănâncă cer, muşcă pământ,
mănâncă, doamne... şi surâde.../ şi zice că doar tu mănânci,
dar cine cheamă domnul gâde/ să dea dezamăgirii brânci?!
Nu te mai cred, mărit celeste/ sunt singur... şi n-am priceput
că ea s-a dus într-o poveste/ sfârşită chiar la început!