Ospăţ artistic la Palatul Navigaţiei: prea-plinul lui Nicolae Săftoiu
Graficianul Nicolae Săftoiu, după cum el însuşi mărturiseşte, nu a fost preocupat să-şi deschidă expoziţii, ci a lucrat enorm, chiar şi câte şapte ore pe zi. Poate aşa se explică senzaţia de copleşire pe care am trăit-o toţi cei prezenţi sâmbătă, la Palatul Navigaţiei, unde a avut loc vernisajul expoziţiei „Oameni, bestii animale”. Peste 200 de lucrări, fiecare devenind o propunere pentru mai multe lumi paralele, fiecare uimindu-ne prin precizia desenului, fascinaţia ideilor sau, şi mai simplu, prin culoare şi frumos. Acestea au fost ingredientele „ospăţului” la care au fost martori zeci de gălăţeni care „s-au înfruptat” cu nesaţ din miniaturile de grafică executată în creioane colorate.
Directorul Muzeului de Artă Vizuală (instituţie organizatoare a evenimentului), Dan Basarab Nanu, ne-a trezit din reverie: „Există o forţă care emană din fiecare bucăţică de hârtie care devine gigantică, datorită talentului. Expoziţia nu are etichete, pentru că nu s-a dorit să se eticheteze nimic. Fiecare piesă reprezintă o provocare, necesitând un timp pentru descifrare, pentru ca abia apoi privitorul să acorde un titlu”.
Despre coordonatele pe care se înscrie arta lui Nicolae Săftoiu a vorbit criticul Mariana Cocoş Tomozei: „Fascinaţia lucrărilor sale apare din vitalitatea, dinamismul al cărui ritm impetuos ni se imprimă pe retină, îl purtăm în noi, chiar şi după ce plecăm din expoziţie. Este o artă viguroasă, dar şi foarte rafinată, virtuozitatea imaginilor create de artist evocă faţetele unui spaţiu în care fantezia, umorul sau spaima se împletesc”.
Dana Potorac este cea care l-a convins pe Nicolae Săftoiu să iasă la rampă, atât cu lucrările sale, cât şi cu destăinuirile sale, adunate într-un volum, lansat tot sâmbătă. „De tine nu poţi scăpa – Dana Potorac în dialog cu Nicolae Săftoiu” este o carte care creionează în cuvinte portretul unuia dintre cei mai mari graficieni din arta plastică românească contemporană.
Emoţionat, artistul le-a mulţumit celor care au făcut posibil dublul eveniment cultural, dar şi gălăţenilor care l-au cam luat prin surprindere. Cel care a fugit de lumea Bucureştiului într-un sat la poalele muntelui ne-a spus „Vreau să-mi fac buletin de Galaţi”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.