Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DUPĂ APUS (mic...tratat de singurătate)

când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, după apus,
tu n-ai avut un strop de milă.../ şi ai plecat la cel de sus!
 
e mai deştept – nu am ce zice –/ şi-i mai înalt, şi-i mai frumos –
cum să refuzi atâta slavă/ şi să te duci la cel de jos?
cum să dai ditai nesfârşire/ pe-un biet mărunt, biet pieritor?
cum să laşi singură o steauă.../ şi tu să umbli după dor?
 
când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, lângă mister,
să fii o simplă efemeră/ lângă un simplu efemer,
să ne aprindem doar o clipă,/ cât ţine micul infinit –
tu (mi)-ai suflat în lumânare/ şi-n timp şi-n spaţiu şi-n chibrit!
 
şi-apoi te-a prins nemărginirea/ celui înalt, fără apus –
ai azvârlit uitarea-n jururi.../ şi ai plecat la cel de sus!