Semn de carte (psalmul i/realităţii precare)

Pe dealul meu cu flori de câmp te scriu încet,
ca pe un Psalm... şi te păstrez ca pe-un Secret,
şi te citesc şi te-nţeleg:
numai cu tine sunt Întreg
şi numai tu mă-nvredniceşti să nu mai cred
că n-am să fiu ce nu mi-ai spus, dar ai lăsat
un Semn de Carte şi un Semn de Ne/Uitat
tot mai adânc, tot mai adânc,
în ochiul drept şi-n ochiul stâng
şi-n ce-am ştiut că nu-i nici Strâmb şi nici Păcat!
Pe dealul meu cu flori de câmp aştept mereu
şi tot mă rog şi tot mă sui la Dumnezeu,
să-mi dea Osânda cea mai grea
că n-am putut să fii a mea:
să-mi dea pedeapsa prea/naivului Orfeu!
Şi te tot scriu, şi te tot scriu, şi te tot scriu,
şi tot mai sper că Niciodată nu-i Târziu,
şi tot mai cred, şi tot mai cred:
sunt sclavul Marelui Secret -
o, Psalmul meu Adânc şi Nalt şi Nazareth!