Strada FRUNZEI (dosarele Z)

Din sufletul tău mare cât Luna cea mai plină
am învăţat (întruna) să tai frunze la câini,
aici, pe strada Frunzei, cu grijă şi cu poftă...
şi să (le)-ascult lătrarea... şi să mă spăl pe mâini
când vine, pasămite, vrun timp de judecată
cu vorbă contondentă, din unghi obtuz şi-amar...
şi să-(mi) trimit (aiurea) la Ana şi Caiafa
părerile de bine, de rău... să n-am habar
că toate dimprejuru-mi... (şi sfinte! şi păgâne!)...
nu au nici o scăpare, dacă-s jucate strâmb,
iar cel care trişează n-ajunge prea departe...
rămâne pizmătareţ, proclet, ţeapăn, hadâmb!...
Din sufletul tău mare cât Luna cea mai plină
sau goală... [când Maria-i (prin jur) mireasa ta]...
am învăţat ce-nseamnă să (n)-am notă de plată
şi să ascult din Ceruri, oricând: Sigur că Da!