ELEGIE la MARGINEA LUMII [cu Maria, de/spre Maria]

(!) mi-a spus cineva că maria/ e tristă şi foarte frumoasă
de când a fugit într-o noapte/ din rochia ei de mireasă (!)

(!) mi-a spus cineva că nu ştie/ pe care cărare-i plecată
că-i dusă-ntr-un colo cu toate/ cu tot ce-i păcat împăcată (!)

(!) un fel de poet fără margini/ jertfit pentru veci schimniciei
citeşte-n mătase şi scrie/ pe rochie versuri mariei (!)

(!) mi-a spus cineva că poetul/ acesta trăieşte-ntr-o doară
şi-aşteaptă citeşte şi-aşteaptă/ nu ştie măcar nici să moară (!)

(!) îl doare dar nu vrea să spună/ că scrie departe de nuntă
cu pană de pasăre-liră/ în lumea aceasta măruntă (!)

(!) şi nici nu-şi aduce-aminte/ şi nici n-o să afle vreodată
cum cea mai frumoasă marie/ nu vrea nu mai vrea să ne vadă (!)