SINGURA LEGE DIN UNIVERS [exact existenţial]

unii prieteni şi unii duşmani mă întreabă
de ce merg la ziar în fiecare dimineaţă,
de ce-l citesc pe Caragiale în fiecare zi,
de ce mă uit cum Luna se face nouă şi veche şi plină şi goală
în ochii lumii cesteia indiferente,
de ce mă doare plânsul câinelui cotonogit
şi hohotul sardonic al deşertăciunii
prin care [(nu) ştiu cât] (mai) am de mers -
şi eu le răspund că mi-i dor de Mama: Singura Lege din Univers!
alţi prieteni şi alţi duşmani nu mă întreabă
de ce sunt sătul de adevăr şi minciună,
de ce mă doare Pământul scuipat de nesimţiţi şi analfabeţi,
de ce „nu mai durează mult
şi vom vedea cât de puţin a durat” -
[cum declară şi scrie prietenul Ion Avram] -
de ce Orizontu-i din ce în ce
mai departe şi mai mic şi mai şters -
şi eu le spun că mi-i dor de Mama: Singura Lege din Univers!