NOTĂ de PLATĂ (prolegomene în cheia sol)

Dacă nu-mi spui, nu mă gândesc să te oblig
nici să mă ierţi cu lumânare şi covrig,
nici să te rog nu îndrăznesc/ din paradisul pământesc
să-mi dai otravă sau nectar...nimic...nimic!
Şi, dacă spui, nu mă gândesc să nu aud
cât alb durează-n miază/nord şi miază/sud,
câte iubiri, câte candori/ se pierd cu zile printre mori
de vânt, de gheaţă, de tot ce-i (ne)cunoscut!
Dacă se-ntâmplă chiar aşa, din când în când,
să-(ţi) cadă cerul amăgirii pe pământ,
te rog să vrei şi să (mă) strigi,/ să vin de tot, acum şi-aici,
unde nici nimeni, nici nimic nu stă la rând!
Am să-ţi spun tot, cu toată slava şi cu har:
acolo-i sfânt, acolo-i drept, acolo-i clar,
e-aşa de clar şi-aşa de drept/ cum cel cu mâinile pe piept,
plătindu-şi dreptul scump la veci şi la zadar!