STRAI ALB și OCHI ALBAȘTRI (poem postum de foame şi de sete)

Şi liniştea pogoară pe arcade,
pe ziduri, pe ferestre, pe pilaştri -
mă caută, s-apropie, mă strigă,
poartă strai alb şi are ochi albaştri
ca două cioburi tocmai de la cerul
care s-a spart de tot, pe îndelete,
de la un tunet negreşit, aseară,
când a plouat de foame şi de sete!
S-apropie întruna şi m-atinge,
îi simt eternitatea, mă-mpresoară -
şi înţeleg şi cred că sunt al ei,
pe dinăuntru şi pe dinafară,
pe unde n-a trecut n-atâta viaţă
fiindc-a fost continuu închis
într-un cuvânt: şi sufletul şi gândul
şi geamul de la dor şi de la vis!
Acuma toate-s goale şi-s deschise -
văd şi aud şi-s lămurit şi ştiu
că-ncape toată liniştea pierdută,
dar cred că e târziu, târziu, târziu!