Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar...
(n-am mai văzut atâta hotărâre
şi-atât preludiu fals în „la” minor)...
urc să ascult... urc pe la coborâre!

Nu mi se pare: da, sigur că da...
m-apropii, dar se face mai departe,
se face prea devreme mai târziu
decât a fost vreodată-n altă parte!

Şi dau peste ruina unui vis
uitat lângă o stea întunecată,
peste o clipă-n faşă... mă opresc
şi văd cum orizontul stă să cadă!

Mă uit în sus: e cinic şi banal,
e limpede şi sec... (nu mi se pare)...
sunt liniştit, sunt foarte liniştit
şi-s vrednic să cobor pe la urcare!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.