INEVITABIL şi NEGREŞIT (I)

Toată lumea aşteaptă (câte) ceva! Nu spun ce aşteaptă, deoarece se ştie, se vede, se aude, se socoteşte, se grăbeşte, se dichiseşte, se hohoteşte plângând şi râzând, se zvoneşte, se bârfeşte, se umileşte, se...! Şi asta numai şi numai fiindcă lumea aşteaptă să (i) se întâmple, să-(i) vină ceva/cineva frumos, minunat!

Desigur, nu mă grăbesc să nu aprob pozitiv, vorba domnului Caragiale, ceastă bună/stare de lucruri, ceastă dârdoră continuă, ceastă vânzoleală inutilă, ceastă valmă intrată-n obişnuinţă, în ritm infernal, în sarabandă... într-o rostogolire demnă de cauze şi de ţeluri mai importante, cum am mai spus,  pe distanţa (scurtă sau lungă) dintre şoptirea de leagăn şi fornăirea de prohod!

Eu nu aştept nimic! Pentru că, orice s-ar zice şi s-ar planifica pe coordonatele OX/OY, oricum s-ar desfăşura/înfăşura evenimentele, vine Ceva/Cineva! Negreşit! Inevitabil! Nu?...

Aşadar: „Deseară, torn lacrima-christi în pahare/ şi (nu) aştept să-mi baţi la poartă ori la geam!/ mi-a înflorit de tot lumina-n lumânare/ - gata, se coace, cade-aşa, nitam-nisam,/ dacă nu vii să-i pui (în flacără) iubire,/ sau chiar uitare, sau otravă, sau ce ai/ dat să nu-ţi dea în lacrimi rochia subţire,/ fără sfârşit, cât ţine drumul până-n rai!// Deseară, pun să cern făină de plămadă/ şi să mă rog, să mă închin şi să frământ/ câteva turte, uite-aşa, să nu se creadă/ că-n casa asta stă şi moare un flămând,/ un sărăntoc, un mai-nimic, un pierde-vară,/ un pierde-timp, un pierde-tot, chiar şi ne-tot!// Pân-oi vedea că-ncepi să vii, mă mut afară,/ cobor şi-mbrac (frumos) fantomele din pod/ şi le învăţ să şadă cât mai elegante,/ cât mai cuminţi, cât mai cu minte, lângă drum,/ măcar atât, cât lumânarea (încă) arde/ şi n-a căzut în praf şi-n pulbere şi-n scrum.../ măcar puţinul, câte mai este, pân-se vede/ cum te apropii cu tandreţe, parcă scrii/ pe sus, pe jos, şi eu citesc, pe îndelete,/ că-ncepe clipa primei mele veşnicii!”//...

Sigur că da!... [Publicitate: „Vine o vreme când ceva (ne)aşteptat se întâmplă/ chiar dacă, aparent, de la pe/trecerea de pietoni până la vânzătorul de sicrie, nu se pe/trece nimic! Vine o vreme când ceva ne(mai)pomenit (îşi) începe căderea,/ aceasta fiind, în realitate, o pură şi simplă urcare!/ Vine o vreme când morfologia şi sintaxa iubirii cumpără un loz în plic/ şi câştigă exact cât a cheltuit!/ Vine o vreme când nu mai vine nici o vreme!/ Vine un timp când nu mai vine nici un timp!” - (Anonim Folk)]... (Stai așa!)