Trecutul Ultimului Viitor (XV)

Sigur că da! Cesta-i „cuvântul ce exprimă adevărul”, cum zice Mihai Eminescu: incredibilitate! Chiar aşa: ce instituţie Statală, Culturală, Instructivă mai are vro credibilitate-n Republici, în Regate, în Federaţii, în Dominioane... şi-n multe alte aşa-zise Ţări! Nu-i aşa că aproape Nimeni nu mai crede în aproape Nimic? Nu-i aşa că locul Curăţeniei Morale a fost luat de Mercantilismul Agresiv? Nu-i aşa că locul Fricii de Dumnezeu a fost luat de Curajul Adepţilor lui Belzebut? Nu-i aşa că Violenţa şi Pofta de Război sunt „calităţile” Utopiei numite Globalizare? - comentez şi-l întreb pe ilustrul Grigore.

Bibicul mă scrutează ne/încrezător şi-mi propune o scurtă lectură din cele mai delicate „lucrări” despre Război! Aud: „Vino, draga mea suveică!.../ te blestem, dacă nu-mi vii:/ veci, să-ţi cadă luna-n teică/ şi iubirea-n păpădii/ când mai mergi şi tu la apă/ să te răcoreşti un pic (la picioare)/ şi să-nceapă dorul Marelui Nimic!// Vino, draga mea suveică!.../ toate cele mi se frâng/ sub cămaşa mea de neică,/ de naiv, de gol, de stâng!/... eu am pus războiu-n poartă/... (un război şi sfânt şi drept!).../ vino, arta pentru artă-mi/ ţese de colivă-n piept!// Vino, draga mea suveică!.../ eu te vreau... şi nu mai pot,/ chiar ţi-am pregătit o fleică/ de cinteză, sud la nord,/ nord la sud, să nu ştii unde/ să mai pleci!... gata, ţi-am pus/ loc de-a pururea-n secunde.../ sus pe jos şi jos pe sus!// Vino, draga mea suveică!.../ hai şi ţese-mi tot ce ştii!/... drept răsplată?... o copeică/ am de-atunci, de prin pustii,/ când te căutam încoace/ şi încolo!... chem şi zic:/ hai, că-mi stă războiu-n pace,/ timpu-n Marele Nimic!”//

„Cămaşa ta-i ţesută din cămaşa/ pe care mi-a urzit-o mama când/ cocea iubiri şi turte pe o plită,/ la marginea războiului, plângând/ că nu mai are nici măcar o clipă/ pe care să o toarcă din fuior,/ s-o facă ghem şi s-o alcătuiască/ aşa, ca pe o pâine în cuptor.../ ş-apoi, rupând-o simplu, într-o mie/ şi una de bucăţi, s-o dea la toţi.../ şi să mâncăm, şi s-ascultăm războiul/ şi glasul ei: nu ştii, dacă nu poţi,/ nu poţi, dacă nu ştii... dă-ţi şi cămaşa,/ şi dă-ţi şi pâinea, însă nu la schimb.../ să dai mai mult decât primeşti!... iubirii/ nu-i spune niciodată că n-ai timp!”//

Sigur că da! Ce minunată Luptă pentru Pace! Şi câte conotaţii! E dat în 3,14 şi-n 7,62 amicul Papugiu! Şi eu... eu cum să-i replic? E prea frumos, chiar dacă-i şi trist, pentru ca să-i pot replica! Mai bine-i dau Publicitate: „[Vă rugăm să faceţi linişte! Dumnezeu vrea să spună câteva cuvinte!” - Iolanda Cremene]...
(Stai un pic!)