Scrisoarea domnului care a iubit-o foarte mult pe doamna N

Văd că n-ai venit, am nişte bănuieli: ori te-ai împiedicat de prag şi ţi-ai belit nasul, ori ai călcat în strachina din care bea câinele apă, ori mâţa vopsită a vecinului ţi-a tăiat calea, ori ai visat că nu-s acasă şi n-are rost să mai vii…În fine, ai păţit tu ceva, nu se poate să nu mai vrei, că doar eşti fată educată tare, nu te joci cu speranţele şi aşteptările mele, mai ales că mi-ai promis că vom îmbina pentru totdeauna plăcutul cu utilul, pâinea cu sarea şi stamina cu pistilul…Când am văzut că nu te văd la capătul drumului, am zis gata, mă trage pe sfoară, mă trage pe tuşă, mă duce cu preşul, mă duce cu zăhărelul, mă trage în piept, îmi trage jarul de pe turtă…ehei, am zis multe şi mărunte, dar foarte importante pentru viitorul relaţiei noastre! am zis şi m-am inervat, foc am luat, nu alta!…însă m-am calmat la doamna Lucia în magazin, stai să vezi ce minune!…
Aşadar, stau de vorbă cu doamna Lucia în magazinul lui nea Gică, mai mult ne uităm încolo pe geam, peste linia de tramvai, uite, doamnă Lucia, zic eu, uite ce invazie de ciori, nici una nu-i vopsită, nu prea se omoară să dea din aripi, speculează curenţii de aer, doamne, câte sunt şi ce frumoase sunt! şi mai vin în continuare! niciodată nu am văzut atâtea ciori pe secundă! oare unde încap în copacii ăştia atâtea ciori? ei, zice doamna Lucia, încap şi ele, că sunt ale lui Dumnezeu, nu? cum suntem şi noi, da? uite ce negri sunt copacii! şi văd că mai vin în continuare ciori! cred că se petrece ceva la nivelul ciorilor, au ele vreun eveniment, nu cred că freacă aerul aşa, în dorul lelei! de sanchi! de florile mărului, cum se zice, nu?…
Trece un tramvai, cară cam zece călători indiferenţi, dintre care nouă nu au bilete, adică sunt nişte infractori, nu săraci şi curaţi cum neamurile lor zburătoare…Ciorile stau aproximativ liniştite în copacii aproximativ îngheţaţi, mai cârâie conclusiv, se mai scobesc în penele zburlite, se mai ceartă!…deodată, brusc, poc! o cioară se desprinde de vârful salcâmului şi cade pe pământ, fără suflare, poc!…rămân fără cuvinte, pe cuvânt!…
- Or fi ajuns-o şi pe ea greutăţile! - zice doamna Lucia, uimită şi dânsa, dar mult mai calmă decât mine...
Dacă tot nu ai venit, spune-mi: ai şi tu ciori în liziera unde ne-am cunoscut la cules urzici?