Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O explozie de feminitate în prag de primăvară

Feminitate, ingeniozitate, creativitate, exuberanţă, vitalitate debordantă, eleganţă şi fineţe sunt doar câteva din atributele care s-ar potrivi pentru expoziţia care s-a deschis chiar de 1 martie, un mărţişor deosebit, oferit de Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi. „Cinci ipostaze textile” reuneşte lucrările unor plasticiene care au deja un renume, cadre didactice la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi: Cornelia Brustureanu, Miruna Haşegan, Cristina Hriţescu, Ecaterina Marghidan şi Mădălina Vieriu. Toate cinci au fost prezente, ieri, la Galaţi, considerând că expoziţia de la Muzeul de Artă Vizuală este „cea mai importantă ieşire” a lor ca grup. „Suntem o mică echipă, toate colege, documentăm împreună, experimentăm şi facem schimb de idei. În momentul actual în artele textile există multe tendinţe şi variante de realizare a expresivităţii plastice. Nu suntem în competiţie, ci ne completăm reciproc”, a vorbit în numele celor cinci plasticiene, Miruna Haşegan, cea care pare să fie mesagerul grupării.

Merită să veniţi să vedeţi lucrările lor pe care oricine şi le-ar dori să le aibă acasă, fie pentru ingeniozitatea colajelor, fie pentru picturalitatea materialelor textile folosite, dar şi pentru firele văzute şi nevăzute ale ideilor care le unesc pe cele cinci creatoare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.