Natură moartă cu vin, rachiu, răspopit şi beţivi

Domnul I.G. are statut de popă uriaş: peste doi metri în lungime, trei-patru şchioape în diametru, patru-cinci metri pătraţi în suprafaţă de piele, numărul 48,5 la bocanci, palme cât graiferele pentru cocs, cel puţin 120 de kilograme net pe cântarul de bijuterii, blândeţe în salturi, preoteasă fugită de acasă cu tot cu copii, apucături lumeşti cât poate duce sărmanul, oi şi capre, suflet generos, gărgăuni, idei trecute prin agheasmă, sticleţi, himere, perspective căutate cu lumânarea…ehei! crescut bine, cu maniere puţine, dar sănătoase! credincios dintr-o bucată, nu glumă!…

După ce a snopit preoteasa în palme şi pumni (din pricini binecuvântate, bineînţeles!), aceasta şi-a luat copiii şi lumea în cap, sergentul biblic rămânând singur în casa închiriată de la Vasile Mihai, enoriaş mort din motive superioare bâjbâite prin diferite coteţe, grajduri şi hambare străine…Singur (fără familie, adică), dar curtat/prescurtat/asaltat/vizitat de tot felul de prieteni şi meseriaşi în hoţie, cleveteală şi alcool, nişte adevăraţi artişti au paharului, experţi în butoaie, aşi ai tescovinei, scandalagii şi temători.

Aşadar, şeful Episcopiei i-a dat trei cizme, l-a tras pe dreapta şi l-a făcut civil. Desigur, de ciudă sau de bucurie, urmează zile şi nopţi de beţie cruntă, sârbe, hore şi geamparale, găini la ceaun, rachiu cu ciobota şi vin cu căldarea…în fiecare zi ca în ultima zi din viaţă, ca la sfârşitul lumii, mai bine zis.

Într-o seară, după toaca de vecernie, un sobor de beţivi se înfiinţează în ograda recentului proscris, printre care şi domnul M. Mănâncă gămanii şi beau tare şi mult, apune soarele răsare luna, pleacă unul câte unul…dar domnul M nu mai poate, se prăbuşeşte lung şi lat în mijlocul curţii răspopitului…şi I.G. nu ştie ce şi cum să facă să scape de buşteanul pierdut…Deodată, îl trăsneşte un gând…divin: ia un par şi îl bate în pământ, lângă M, acesta urmând să se apuce de par, să se ridice şi să plece acasă. Şi chiar aşa se întâmplă. Uşor-uşor, cam cincizeci de metri, până în panta de 45 de grade…apoi, de-a dura, tocmai în fundul râpii, unde poate să stea liniştit, să-l lingă guşterii şi să-l ciugulească gâştele la bot….Vorba aia: nu da, Doamne, omului cât poate duce…!