De aia n-are ursul coadă şi vulpea abia o târâie!

(despre roaba lui Dumnezeu)
Din colecţia „Cele mai sincere poezii despre Mama”

pe marginea drumului, despărţiţi de gard,
doi câini (şi doi oameni) se hârâie…
trece mama cu căldările să aducă apă,
se uită la oameni, se uită la câini…şi-mi zice:
de aia n-are ursul coadă şi vulpea abia o târâie!
 
sub salcâmul greu de atâtea mierle şi flori
o găină elegantă cotcodăceşte şi cârâie…
vine mama cu căldările pline de la apă,
se uită la copac, se uită la găină…şi-mi zice:
de aia n-are ursul coadă şi vulpea abia o târâie!
 
la marginea pădurii doldora de umbră şi lene
casc şi mă întind…şi oasele-mi pârâie…
trece mama cu sapa-n spinare pe câmp,
şi se uită la mine, şi se uită la mine…şi zice:
de aia n-are ursul coadă şi vulpea abia o târâie!