Avancronica unei morţi efemere

(in memoriam, cu pana lui Panait Căpăţână)
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii despre poeţi"

Îl vezi trecând andante, pe Domnească,
blindat de poezie şi de gânduri;
zici că-i un cal troian ce vrea să pască,
bun de tipar, de viaţă şi de scânduri.

N-are nimic cu nimeni, însă are
bătute-n cap vreo zeci de mii de versuri;
e bun ca vinul vechi, ca o ninsoare
din alte lumi, din ale universuri.

Recită, întrerupe, tace, scrie…
te uiţi la el şi zici că nu e el,
cel care a luat din Poezie
muşchi de sonet şi stofă de gazel.

Adeseori, îşi face ziua seară,
căci şpriţuieşte ca un om normal,
dar nimeni n-a simţit că e povară
şi n-a putut să-l pice de pe cal.

Ce faci, bătrâne? - îl auzi pe stradă…
îţi dă o mână caldă, cu şuruburi,
îţi povesteşte că a stat la coadă
la piramide, doine, zei şi cuburi.

Umblă atent, să nu strivească raza
de Lună, de speranţă sau de cerc;
cică a vrut să doarmă cu Zaraza,
dar l-a lovit pe jos un aisberg.

Nu are bani, ţigări şi buzunare,
nici nu consumă zilele la alţii,
ridică la pătrat cuvinte rare
şi mătură mereu prin constelaţii.

A vrut Walhalla? i s-a dat Walhalla!
…el nu a vrut? aşa a fost să fie…
Nirvana îi încurcă socoteala,
îl strigă şi-l determină să scrie.

Are un fel de-a fi lipsit de ură,
un fel de timbru sacru, de fântână…
mănâncă, bea şi vrea literatură
…cam ăsta este Titi Căpăţână!