O nouă expoziţie a pictorului gălăţean Teodor Vişan
La Muzeul de Artă Vizuală s-a deschis expoziţia intitulată „Peisajul şi natura statică în opera pictorului gălăţean Teodor Vişan”. Dan Nanu a subliniat, la vernisajul de vineri, faptul că Vişan este un pictor foarte iubit de gălăţeni, cu o evoluţie spectaculoasă: „Nu ştiu dacă toată lumea ştie că prima sa expoziţie a avut loc în 1967”, a afirmat directorul muzeului, adăugând: „Este drept că a absolvit Facultatea de Artă din cadrul Universităţii Dunărea de Jos în 2011”.
Muzeograful Gheorghe Miron, organizatorul expoziţiei, a amintit că „multă vreme domnul Vişan şi alţi câţiva plasticieni gălăţeni au fost blamaţi de câţiva artişti cu diplomă din Galaţi. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca aceşti oameni să intre în Uniunea Artiştilor Plastici. Sunt onorat să-i fi organizat această expoziţie domnului Vişan”, a spus Gheorghe Miron.
Plasticianul Teodor Vişan a mărturisit că „artistul trebuie să fie un harnic, un salahor. Nu ştiu dacă neapărat studiile sau o diplomă îţi dau calificativul de artist. În faţa unei pânze albe eşti ca un luptător: te uiţi la ea şi te întrebi de unde să o începi”, a dezvăluit pictorul.
Atât de bine sunt realizate lucrările lui Teodor Vişan încât, cum bine spunea directorul Dan Nanu, parcă îţi vine să intri într-una din lucrări, ce înfăţişează o terasă din Galaţi, şi să bei o bere. Expoziţia rămâne deschisă până pe 4 mai.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.