O mierlă fluierând în căutarea cuibului pierdut

Întrucât am fost ocupat cu dereticatul prin iatacul doamnei care l-a iubit foarte mult pe domnul care a iubit-o foarte mult pe doamna Ti, n-am mai citit din scrisorile lor manuscrise în albumul fără coperte, găsit pe un raft prăfuit al bibliotecii comunale scoase de sub legitimă apărare şi umilită în văzul lumii devastate de lene şi lăcomie.

Prin urmare, iau albumul şi plec în râpa cea mare (unde, atunci, am descoperit două pupeze făcând evaziune sentimentală şi o mitralieră foarte bună de rezolvat infracţiuni şi necazuri actuale) mă aşez pe umbra unui salcâm inscripţionat cu T+ I = LOVE, deschid albumul la pagina pe care este desenat un trifoi cu patru foi şi încerc să pătrund în firidele unei iubiri împărtăşite, dar fără spaţiu, fără timp şi fără loc.

Cu cerneală neagră şi cu litere stilizate, domnul mărturiseşte amintirea unor secunde sublime, traversate de Nirvana: "Ieri, fulgerător şi viscolind ca vântul prin livadă, mi-ai reparat şi mi-ai împlinit inima-mi putregăioasă. Te iubesc până la apă, până la foc, până la pământul pe care calci în ritmul grâului, al ciocârliei, al furnicii alcătuite să-mi arate că Infinitul nu există şi nu vibrează fără diapazonul Iubirii. Dacă ai vedea cum te aştept, ai zice că-s Vikingul acela care-şi deschide ultimii ochi spre Cer şi-l imploră pe Odin să-i scoată ultima Corabie din adâncuri.

Şi cum să nu fie aşa, când ştiu şi ştii că inima-ţi a fost o clipă în palma mea dreaptă, şi am auzit-o iubindu-mă, şi am simţit-o ca pe o mierlă fluierând în căutarea cuibului pierdut, sau în braţele cuibului găsit?! Şi cum să nu fie aşa, când (traversat de săgeţi mesianice) niciodată nu am spus: lăsaţi adevărul să vină la mine! ci am aşteptat (o viaţă întreagă) să aud adevărul strigând: lăsaţi muritorul să vină la mine?!"...

Răspunsul doamnei este scris pe măsură, pe aceeaşi măsură: "Da, elixirul iubirii mi-a dat peste marginile aşteptării, te iubesc şi te vreau cu toată puterea sufletului meu, te rog să fii convins că vom trăi şi vom muri pe săturate, nici măcar în visurile tale cele mai îndrăzneţe nu ţi-a fost dat să cari astfel de dulce şi inexorabilă povară!”…

Sigur că da!…Doi romantici întârziaţi, doi romantici pe cale de dispariţie, doi supra doi, adică unu supra unu, adică doi în unu, adică Unu! Da?