Doi îndrăgostiţi, aiurea, la Suceava

Doi îndrăgostiţi (un el şi o ea, adică; nu din ceilalţi ori din celelalte) vor să se sărute, şi nu au unde. N-au loc, fiindcă-i foarte aglomerat în urbea asta eterogenă, lumea se uită pofticioasă, cleveteşte, dă verdicte educative deloc uşoare pentru protagoniştii surprinşi în flagrant. Şi, mai mult decât atât, există şi riscul contaminării. Nu pentru că sărutul ar fi interzis de biserică ori de poliţie ori de morala (nescrisă) a alcătuirii umane, ci pentru că există posibilitatea să submineze economia locală şi naţională.

Cum? Foarte simplu: în loc să meargă la muncă, pofticioşii (amatori şi profesionişti ai sărutului) lasă totul (în) baltă şi se apucă de giugiuleală (decentă) în/sub văzul lumii, după deviza "ce-i în mână, nu-i minciună" sau "nu lăsa mai încolo ce poţi face mai încoace" sau "carpe diem" sau...Nici în pădure nu se găseşte un loc intim, pentru că e ocupat de păsări, copacii abia mai pot face faţă frumoaselor ritualuri cu des/cântece şi pene. Nici în încăperi special amenajate nu se poate, deoarece miroase a fraudulos trecut prin "recepţie" şi prin ochii celor care (asemenea) îşi caută un loc pentru acest fel de manifestare sentimentală re/cunoscută de la mărul acela şi de la întâia muşcătură, până în prezent.

Aşadar, aceşti doi îndrăgostiţi (ai noştri, ai voştri, ai lor) hotărăsc să plece în căutarea locului sfinţit prin sărut şi celebrat prin păcat. Cu dorul în flăcări şi cu ne/răbdarea în clocot, ajung în Tecuci. Surpriză: nici un loc, nicăieri. Ajung în Bârlad: toate locurile sunt ocupate. În Vaslui: la fel. În Iaşi: mai abitir, mai ales că acest oraş huruie de cultură şi romantism. Nici în Botoşani nu există speranţe. În Suceava, chiar la intrare, dregătorul cetăţii se sărută cu dregătoarea. Nici un loc, nici un loc, nici un loc...(nici măcar de leac)...nicăieri!...

Aproape supăraţi, dar şi mai îndrăgostiţi, îndrăgostiţii vor să revină în aşteptarea de unde au plecat, exact ca Lumina din celebrul catren al nu mai ştiu cărui poet: "atâtea chipuri: linişte pe targă,/ în flori de câmp, în piatră, în altare.../ cu ochii stinşi, dar fără să se-ntoarcă,/ ajunge iar în punctul de plecare!"....Brusc, oleacă mai încolo ori mai încoace de renunţare, îşi aduc aminte că singurul loc al sărutului se află numai unde se ascund fluturii când plouă!