In memoriam Nicolae Itu (1929-2012): Suflet cald, dedicat creaţiei
Familia, rudele, oameni de suflet, prieteni, oameni de cultură, l-au condus pe 19 iulie pe ultimul drum pe scriitorul, prof. Nicolae Itu. Cei care l-au cunoscut sau l-au întâlnit fie şi numai pentru câteva minute l-au simţit un om deosebit, cu sufletul aproape de fiecare, cu o dragoste şi apreciere deosebită pentru soţia sa, Maria şi mai ales, un om dedicat creaţiei. A iubit scrisul şi pe citititori. S-a născut în comuna Vinţu de Jos, la 24 iulie 1929. A urmat şcoala primară din Vinţu de Jos, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Facultatea de Filologie a Universitarii „Victor Babeş” din Cluj-Napoca. A fost profesor de Limba şi literatura română la Liceul Militar de Marină, apoi la Liceul „Costache Negri” din Galaţi. În 1958 a fost transferat ca secretar literar la Teatrul de Stat din Galaţi, iar în 1961 a fost numit inspector, apoi preşedinte al Comitetului de Cultură şi Artă al Regiunii Galaţi. În anul 1967 a fost transferat ca director la Muzeul de Artă Contemporană Româneasca din Galaţi, unde a funcţionat până în anul 1989. A publicat proză scurtă în revistele Orizonturi, Urzica, Perpetuum comic şi a colaborat cu articole în presa centrală şi locală. Prima schiţă este intitulată Frăgarul şi a fost publicată în anul 1956 în gazeta gălăţeană Viaţa Nouă. Este autorul următoarelor opere: Marinarul visător, 1972, Eu şi restul schemei, 1973, Ceremonii locale, 1977, Autoportret cu măşti, 1982, Don Quijote, 1984; Semnul trecerii, 2004, Cină pentru călător, 2005; A doua noapte cu Wanda, 2005, Zile negre cu Wanda, 2005, Gâlceava bestiilor selecte, 2005; Orice pentru un soclu vacant, 2005, O, celeste Aida!, 2005; Caleidoscop cu purice, 2007; În umbra castelului cu vedenii, 2008, Violina cu cinci strune, 2009, Cartea bunicului, 2011. În noiembrie 2011, domnul Nicolae Itu a primit, din partea revistei Discobolul, Premiul Seniorul Anului oferit de Uniunea Scriitorilor filiala Alba-Hunedoara pentru anul 2010, iar în anul 2012 i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al comunei Vinţu de Jos.
Cristian Florin BOTA





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.