Un vultur cu pene pustii pe rugul verde-amar

Exact aceea a fost să fie prima clipă scăpată din pliscul vulturului cu pene pustii. Exact aceea a fost să fie ultima privire adusă de mare pe ţărmul meu solitar. Stâncile s-au oprit din mişcare, ochii mei s-au făcut ruşinii de atâta îndumnezeire erato/formă şi îmbrăcată în verde-amar!...
După aceea, paşii noştri împreună prin valurile timpului înţepenit apropiau depărtările moarte, şi sunau prin scoici, şi sunau prin nisip, şi sunau prin glasurile Ei... ca nişte bocete nibelunge sunau, pe când vulturul cu pene pustii îşi stătea zborul deasupra noastră, cu aripile deschise ca o carte în care toţi poeţii lumii au lăsat semne de circulaţie prin Univers, prin dor şi prin sânge!...
Şi pe când atâta îndumnezeire nu înţelegea să se scufunde în mare, să se scufunde în măreţie şi în frig, cuvintele se dezbrăcau de sensuri în aer şi se îmbrăcau în contrasensuri  pe ţărmul nostru solitar... şi toate sirenele jurau credinţă pentru Ea cotropită de Nimic... iar nori şi tenori tragici, fulgeraţi de spintoiubire, cărau frunze pe rugul meu verde-amar!...
Iată, urmele se netezesc şi se înnoptează! Iată, depărtarea nu mai pleacă! Iată, apropierea nu mai ajunge! Iată, stâncile şi scoicile se accelerează dansând împrejurul rugului din ce în ce mai fierbinte! Iată, marea se duce în mare să dezlănţuie bocete nibelunge!...
Faceţi linişte (zice vulturul... şi strigă privirea adusă de ape) faceţi linişte: Dumnezeu vrea să spună câteva cuvinte!...
Şi se aude: "am să te spun la greieri, la păsările toate,/ la zei, la sfinţi, la îngeri cu pene colorate,/ la zâne, la icoane... la toate-am să te spun:/ Ea m-a făcut arhanghel şi-n veci poet nebun!"... Odin şi Zamolxis ascultă şi încuviinţează; cerul universal se tulbură pe jumătate, iar cealaltă jumătate se face senină în numele rugului, în numele focului, în numele iubirii... Şi iar se aude: "sfârşitul nesimţit, pulverulent,/ e cel mai vechi în universul mut:/ simt amăgirea sudului la nord,/ dezamăgirea nordului la sud;// şi văd mereu explozia dintâi:/ final mereu al marelui nimic,/ indiferenţa caldului la ger.../ frig fiert cu violenţă la foc mic!"...