La Clubul de lectură: Poezie, proză, fotografie şi muzică
Miercuri seara - iar la Clubul de lectură de la Uniunea Scriitorilor! „Şi dă-ne nouă proza şi poezia noastră cea de toate zilele!”: ca de obicei, cel puţin o proză şi un grupaj de poezie, un membru al Uniunii Scriitorilor şi un „civil”. O surpriză a venit de la Bucureşti, de la poeta gălăţeancă Sanda Panait, mutată acum în Capitală: ne-a citit… proză. Este vorba chiar despre primul său roman, „Noaptea evreului”, la care a mărturisit că lucrează de doi ani şi jumătate, din care a citit copios în deschiderea serii. Un univers al suferinţei, al bolii, al interiorului uman. Poetul brăilean Valeriu Mititelu a fost întrerupt de câteva ori de aplauze. Douămiist revendicat, poetul are forţă, ritm, dar şi durităţi sincere. De-a lungul serii au mai citit, „ad-hoc”, şi alţi participanţi. Expoziţia de fotografie semnată de Ioana Andrada Tudorie a însoţit întâmplarea, pentru participanţi de toate vârstele şi stilurile. Nu a lipsit nici muzica bună, de data aceasta Victor Udreş la chitară şi Virgil George Petrescu la cajou - instrument de percuţie: au cântat, unplugged, Pink Floyd.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.