Actorul Grig Dristaru, la aniversare: „Teatrul înseamnă viaţă”
Grig Dristaru a venit la Teatrul Dramatic din Galaţi în 1966, prin repartiţie, după absolvirea facultăţii la Bucureşti. S-a născut la Constanţa şi este iremediabil îndrăgostit de mare. Primul său rol aici… au fost vreo cinci, pentru că l-a înlocuit pe Emil Hossu, care pleca din trupa gălăţeană. Pentru el, „teatrul înseamnă viaţă. Fără teatru nu trăieşti”, spune actorul cu convingere. „Profesoara noastră, Eugenia Popovici, ne spunea: noaptea, adormiţi cu personajul în gând, mâncaţi ca el, umblaţi ca el. Teatrul e un magnet, e ceva extraordinar de puternic, pentru cei ce-l fac realmente cu sufletul”.
De 40 de ani este şi profesor de teatru, la Şcoala Populară de Artă, unde i-au trecut prin mână peste 20 de promoţii de absolvenţi. „Ce poate fi mai frumos decât să te sune o fostă elevă şi să-ţi spună: am absolvit cu 10 Institutul de Teatru din Iaşi! Am trăit această bucurie”, recunoaşte actorul, care are mare încredere în şcoala de teatru ieşeană.
Marele său of este acela că „de la o anumită vârstă, vrei să mai fii cum erai şi nu mai poţi, puterile scad. Mă întreb, oare unde se duce puterea din om?”.
Publicul îl iubeşte cel mai mult în spectacolele de comedie: „Mă doare sufletul că nu mai pot să le ofer comedie”, spune cu regret îndrăgitul actor. În prezent, iubitorii teatrului îl pot vedea pe Grig Dristaru în câteva dintre spectacolele Dramaticului gălăţean: „Regele Ioan”, „Diavolul şi moartea”, „Afacerea Protar”, „Zăpezile de altădată”, „Echilibru instabil”, „Hotelul celor două lumi”, „Magnum Mophtologicum”. Astăzi, la aniversare, îi mulţumim pentru tot ce ne-a dăruit în aceşti 46 de ani pe scenă şi îi dorim să găsească mai departe puterea de a interpreta roluri frumoase.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.