Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Realism literar şi amintiri la Clubul de lectură

Realismul liric al lui Gelu Ciorici - Şipote s-a întâlnit, miercurea trecută, în cadrul Clubului de lectură, cu jurnalul de spital al poetului brăilean Virgil Andronescu. Poetul Gelu Ciorici a depănat poeme şi amintiri din „Carte de muncă”, editura „Noduri şi Semne”, 1996, adică de pe vremea când Cenaclul „Noduri şi Semne” avea editură. Flancat de criticul Viorel Ştefănescu, de Corneliu Antoniu, Ruxandra Anton şi Ion Avram, Ciorici s-a aflat printre prieteni vechi întru ale literaturii şi ca urmare s-a povestit mult despre cum era înainte de ’89 cu poezia la Galaţi şi cât de serioase erau serile de cenaclu, când fiecare om care citea pleca aproape plângând de acolo. Se făcea critică pe bune, pielea era tăbăcită. Poemele lui Ciorici nu au venit singure. Au venit susţinute de cronici semnate de Cristea Enache, Carmen Racoviţă, dar şi Viorel Ştefănescu, care încadrează poemele scriitorului gazetar într-o lirică invadată de real, care creează până la urmă un soi de tablouri hiperrealiste şi scot în evidenţa metafizica realităţii. Invadată de real a fost şi proza lui Virgil Andronescu, care a încheiat seara de lectură - un extras din romanul „Foaie de observaţie”, care îşi are sursa în atmosfera de spital şi în interogaţiile metafizice la care te obligă un asemenea cadru. „Foaie de observaţie” îşi aşteaptă tipărirea luna aceasta, la editura Pim, din Iaşi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.