Ziua hispanităţii, în muzică şi imagini, la Centrul Cultural Nicăpetre din Brăila
Şi în Galaţi, şi în Brăila există suficienţi oameni care şi-ar dori o relaţie mai strânsă între oraşele noastre, aflate atât de aproape unul de celălalt. Cu toate că reacţia autorităţilor în acest sens nu este mereu încurajatoare, cred că, până la urmă, vor înţelege şi cei care ne conduc faptul că ne va fi mai uşor să reuşim împreună, decât separat. Acesta este şi motivul pentru care am răspuns, vineri, unei invitaţii din partea Muzeului Brăilei, care a organizat, împreună cu Consiliul Judeţean Brăila, o manifestare aparte la Centrul Cultural Nicăpetre din Brăila. "Dia de la Hispanidad" s-a dorit o ocazie pentru public de a afla mai multe despre Spania, atât din punct de vedere cultural, cât şi turistic. Iar organizatorii s-au întrecut pe ei în această direcţie: de la expoziţia de fotografie a artistei plastice Raluca Polea , "Andaluzia prin obiectiv", la proiecţia foto "Spania transatlantică " a Ralucăi Pascu, trecând prin prezentarea frumuseţilor Spaniei realizată de Ioan Maliş, publicul a putut să vadă câte ceva din ceea ce are Spania de oferit. Şi pentru că ochii văd mai bine dacă sunt ajutaţi de factorul emotiv, n-a fost uitată nici muzica, o parte atât de importantă a vieţii spaniolilor: invitaţii s-au bucurat de un miniconcert de chitară susţinut de Cosmin Cernat, dar şi de contribuţia elevilor Liceului de Artă "Hariclea Darclee" din localitate, în frunte cu Mădălin Nedelcu, Cristina Mototolea şi Cristian Cazan. Modul perfect de a încheia o seară frumoasă, petrecută în spaţiul generos al Centrului Cultural Nicăpetre.
Mai multe informaţii despre evenimentele organizate de Muzeul Brăilei găsiţi pe http://www.muzeulbrailei.ro/index.php şi http://centrunicapetre.wordpress.com/.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.