Cartea care aduce zâmbete: „Soarele copilăriei”
La Editura InfoRapArt din Galaţi a apărut volumul de versuri „Soarele copilăriei”, semnat de Georgeta Muscă Oană, care va fi lansat joi, 25 octombrie, la Şcoala Nr. 7 din Galaţi. Este cea de-a treia carte a autoarei şi este dedicată unuia dintre elevii clasei I A de la Şcoala 7, Constantin Paul Muscă: „Nu m-am gândit să scriu versuri pentru copii până anul trecut când Costi, nepoţelul meu, m-a întrebat foarte serios: dar pentru mine când ai de gând să scrii?”, mărturiseşte autoarea.
I-a luat în serios rugămintea şi a rememorat întâmplări care stăteau aproape uitate, într-un loc tainic al sufletului: „Am redescoperit cu bucurie copilul din mine care aştepta cuminte de atâţia ani”, mai spune Georgeta Muscă Oană, recunoscând că a scris poemele zâmbind. „Sfârşitul copilăriei începe atunci când uităm să zâmbim”, este concluzia sa. Poemele au fost primite cu bucurie de doamna învăţătoare Nicuţa Frunză, astfel că joi cartea va fi lansată în Şcoala nr.7, iar Costi va recita câteva dintre poeziile care i-au fost dedicate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.