Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Rezistenţa culturală nu e agresiune militară! Ce limbă a vorbit Eminescu, în varianta Odesa

O rară publicaţie românească trăieşte pe banii editorului


„Eminescu la Odesa” (unde poetul şi-a îngrijit sănătatea în 1885-86) este articolul de deschidere, semnat de Alexandru Cantemir, din revista românească lunară, de mare suflet, pe care trebuie să v-o prezentăm: „Sud-Vest - Almanah istorico-cultural în limba română pentru cititorii din sudul Bassarabiei” - din regiunea Odesa, zonă cu peste o sută de etnii dizolvate. Din câte ştim, doar două alte publicaţii româneşti mai reuşesc să apară în Ucraina: „Concordia”, tot la Odesa, cu contribuţia unui prieten al Galaţiului (şi-a vernisat la noi o expoziţie cu locuri basarabene devastate de comunism), Vadim Bacinschi, ziarist şi poet, precum şi „Valul lui Traian” , în oraşul Tatarbunar, scoasă de Nicolae Moşu. Este greu, la vreme de criză, sub presiunea asimilării, să editezi în limba maternă! Citind „Sud-Vest”, numărul 2, din septembrie, care ne-a parvenit abia acum, ai senzaţia că trăieşti acum două secole în Transilvania în care a vorbi româneşte te făcea om de mâna a doua: este o încercare de supravieţuire culturală la vremuri grele, să-i urăm noroc! Cele 500 de exemplare ale revistei - un tiraj remarcabil pentru românii de dincolo! - sunt scoase pe cheltuiala fondatorului-editor - Vadim Bacinschi! Este prea necesară o astfel de luminare, într-o vreme în care săptămânalul „Luceafărul” din Odesa scria de pildă „ce limbă a vorbit Eminescu”: „moldoveneşte”, după cum ne semnalează Bacinschi, alături de alte „aprecieri înjositoare, jignitoare la adresa României, a poporului român”. De ce rămân suspicioşi mulţi ucraineni, aflăm tot din „almanah”: „Expresia "cotropitorii germano-români" mai poate fi auzită, în contextul evenimentelor ultimului război mondial”, notează Cantemir, explicând astfel „liniştea” autorităţilor ucrainene după ce bustul lui Eminescu a fost furat în 1999 din Odesa, fiind abia anul trecut înlocuit cu altul (după ce opt ani s-a… ascuns de hoţi în curtea Consulatului nostru), printr-o acţiune a Asociaţiunii A.S.T..R.A. Iaşi, văzută probabil tot ca o încercare de „romanizare”. Istoricii vorbesc separat, autorităţile tac oficial, iar cititorii rabdă, iată, moldovenizarea…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.