Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galele Teatrului Studenţesc de la Ploieşti: Trei premii pentru „De ce ficatul?” şi „Quasar”

Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi a participat, săptămâna trecută, la Galele Teatrului Studenţesc “Seri în lumea Thaliei”, organizate de Casa de Cultură a Studenţilor din Ploieşti. Gălăţenii au fost reprezentaţi de trupele de teatru “De ce ficatul?” şi “Quasar”, coordonate de Mioara Lovin, care au intrat în concurs cu piesele: “Despre sexul femeii, câmp de luptă în războiul din Bosnia”, de Matei Vişniec şi “Decor“, de Iulia Grigoriu. După cum am aflat de la Cristian Mortu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Galaţi, ambele trupe s-au evidenţiat şi au fost răsplătite cu următoarele distincţii: Premiul pentru originalitate - trupa ”Quasar”, Premiul mass-media - trupa ”De ce ficatul?” şi Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar - Maura Munteanu (în fotografie) în rolul Dorra din piesa ”Despre sexul femeii, câmp de luptă în războiul din Bosnia”.
Săptămâna aceasta, trupa de teatru “De ce ficatul?” va participa, în 22-25 noiembrie, la Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru al Absurdului ”Eugene Ionesco”, ediţia a XVIII-a, la Bucureşti. La începutul lunii decembrie, la Festivalul Internaţional “Zilele Teatrului Ludic”, ediţia a V-a, la Iaşi, vor participa atât  trupa “De ce ficatul ?” cât şi “Quasar”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.