Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Emilia Savu, 27 de ani pe scena gălăţeană: „Nu ştim să ne iertăm unii pe ceilalţi...”

De 27 de ani, Emilia Savu a lăsat Ardealul pentru Galaţi. După ce a câştigat trofeul la Festivalul „Steaua Dunării”, a fost convinsă de Ionel Miron şi Gelu Mihăilă să vină ca solistă în estrada Teatrului Muzical „Nae Leonard”. În momentul de faţă este artist liric (a absolvit în 2010 Facultatea de Arte, secţia canto clasic, la „Dunărea de Jos”) în corul teatrului şi cântă de la melodii de muzică uşoară şi populară, până la arii din operete şi roluri din spectacole pentru copii. Gălăţenii o pot vedea în: „Frumoasa din pădurea adormită”, „Micuţa Dorothy”, „Pierduţi în dragoste”, „Se întorc românii acasă”, „Firfirică”, „My Fair Lady”, „Nunta lui Figaro”.
„În artă, ca şi în viaţă, contează să fii onest, atât cu tine cât şi cu ceilalţi”, spune îndrăgita solistă. „E uşor să ne ascundem sau să nu fim sinceri. Adevărul spus în faţă, fără să jignim, este, însă, de preferat. Iar în ceea ce priveşte propria persoană - e vital să ne recunoaştem şi să ne asumăm greşelile, pentru a nu le repeta”.
Emilia a mai înţeles că e important „să ştim să ne iertăm unii pe alţii, să fim smeriţi şi să nu punem orgoliul mai presus de orice în relaţiile cu ceilalţi. Respectul şi omenia contează foarte mult”.
Împlinirea sa supremă rămâne fiul, Adrian, care i-a moştenit dragostea pentru teatru. Astăzi, la aniversare, îi dorim mulţi ani, plini de bucurii, atât pe scenă cât şi în viaţa personală.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.