Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cotidianul „Viaţa liberă”, premiat pentru campania „Case care mor”

Aseară s-a desfăşurat, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, prima ediţie a Galei Culturii şi Patrimoniului, organizată sub egida Ministerului Culturii. Cătălin Negoiţă, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional, a înmânat cele 15 premii câştigătorilor – oameni, instituţii şi branduri din Galaţi, care s-au remarcat în anul 2012 sau în întreaga carieră, prin activităţi dedicate promovării culturii şi, respectiv,  păstrării patrimoniului. S-a acordat, de asemenea, o diplomă doamnei Luminiţa Constantin, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, pentru sprijinul constant acordat Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi.

Bahamat şi Coşovliu – repere în restaurări şi reabilitări

Din Galaţi au fost răsplătiţi: ing.Dumitru Bahamat, S.C.Dedal Bahamat SRL, pentru  întreaga activitate dedicată restaurării de monumente istorice şi de arheologie; ing.Octavian Coşovliu, pentru întreaga activitate în domeniul reabilitării contrucţiilor de patrimoniu; Nicolae Dobrovici Bacalbaşa, pentru implicarea în proiectele culturale din judeţul Galaţi; Bogdan Brînzan, pentru organizarea expoziţiilor „Galaţii amintirilor noastre” şi „Galaţii – atunci şi acum”; Gheorghe Bugeag – pentru susţinerea proiectelor de cultură şi patrimoniu în Consiliul Local; Paul Buţa, pentru promovarea meşteşugurilor tradiţionale; Biblioteca Judeţeană „V.A.Urechia” pentru promovarea brandului cultural „Axis Libri”; Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, pentru susţinerea proiectelor de promovare a patrimoniului cultural; Revista Danubius, a Muzeului Judeţean de Istorie, pentru promovarea patrimoniului cultural naţional; Primăria Comunei Ghidigeni, pentru activitatea de semnalizare a monumentelor istorice (singura din judeţ care a realizat până acum acest lucru – n.n.); Abdula Gulten, pentru promovarea valorilor tradiţionale ale minorităţii turce; Mircea Nicu, pentru întreaga activitate dedicată cercetării siturilor arheologice din judeţ; Vlad Vasiliu, pentru întreaga activitate dedicată artei dramatice; Liviu-Adrian Sandu, pentru expoziţia „Emoţii. Expresii. Fizionomii”, deschisă la Muzeul de Artă Vizuală.

„Viaţa liberă ne ajută să deschidem ochii autorităţilor…” 

Cotidianul „Viaţa liberă” a fost premiat pentru campania „Case care mor”, derulată în toamna anului 2012, în cadrul căreia a fost prezentată istoria detaliată a mai multor imobile din municipiul nostru, monumente de arhitectură, ajunse acum în ruină. Scopul principal al campaniei l-a constituit sensibilizarea autorităţilor în vederea luării de măsuri pentru conservării patrimoniului arhitectonic şi pentru refacerea urbanisticii oraşului. Cătălin Negoiţă a apreciat faptul că „"Viaţa liberă", pur şi simplu a reuşit să sensibilizeze opinia publică în legătură cu destinele clădirilor – monumente istorice şi de arhitectură, pe care instituţiile publice şi administraţia locală nu le-au luat în seamă. "Viaţa liberă" ajută în mod constant Direcţia pentru Cultură în campania noastră de a deschide ochii autorităţilor în legătură cu acest subiect”, a mai spus directorul Cătălin Negoiţă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.