Din colecţia "Cele mai frumoase poezii finale" Doi într-o cană (despre lăcomie)

Moto: "nu-i mai cere apă/ nici o caravană...
            vino mai degrabă/ dacă poţi fi ană!"
                                                      (anonim)
 
Ce-adânc este înaltul şi ce înalt e-adâncul
când merg să scot oleacă de lună plină-n ciuturi
şi s-o răstorn în cana cu marginile şterse
de setea mea imensă şi talele săruturi!
 
Şi s-o răstorn în cana...aceeaşi cană-n care
am pus şi lună veche, am pus şi lună nouă...
dar n-am scăpat de setea devastatoare, doamnă,
şi beau, fără suflare, cu mâinile-amândouă!
 
Mânat de lăcomie şi visuri şi vestale
şi sete fără capăt, am scos şi lună goală...
şi am ascuns-o-n noapte, să beau doar eu lumină
cu apă din această fântână catedrală!
 
Am scos şi scot, întruna...şi, fără încetare,
mă uit cum lăcomia înaltului mă-ngână
şi-mi hohoteşte-n ciuturi şi-n cană...şi pe margini
sărut deşertăciunea şi-adâncul din fântână!