Două doamne: Aia şi Asta! (treacă-meargă)

foaie verde mătrăgună/ cine moare se adună
şi se-mpacă şi se-ndreaptă/ fără vorbă fără faptă
foaie verde păpădie/ ce tristeţe-n viu şi-n vie
că nu-i timp şi vreme cică/ de ruşine şi de frică
nu mai zic astea sunt rare/ zburdă naiba-n fiecare
ispiteşte cu otravă/ zvârle urlete pe slavă
scuipă grâu plânge neghină/ bate cuie în lumină
ş-apoi cică treacă-meargă/ ce măruntă lume largă

foaie verde n-am cuvinte/ înapoi şi înainte
cine umblă fără moarte/ uite cum se mai desparte
în bucăţi şi în silabe/ uite ce de robi şi roabe
veselesc nimica toată/ suflă nasu-n marea moartă
pângăresc mediterana/ pun pe ţâţa doamnei ana
vorbe reci unelte calde/ ce urâte şi înalte
zidurile-s cu aceste/ crime peste peste peste
ş-apoi cică treacă-meargă/ ce măruntă lume largă

cine moare se adună/ nu mai fulgeră şi tună
nu mai toarnă miere-n sare/ şi-n biblioteci uitare
foaie verde foaie verde/ vino până ne vom pierde
în grădina cea adâncă/ unde aia şede lângă
asta două doamne pline/ cu nimic şi tot în fine
ş-apoi treacă-meargă cică/ ce imensă lume mică
vino să muşcăm la vară/ tu din măr şi eu din mară
şi să afle lumea toată/ eu păcat şi tu păcată