Şi funia-i foarte aproape de par (capriciu pentru pian şi vioară în la minor sub sol)

Moto: "şi omul acela dădea din vioară
            cu-arcuş din nimic şi din paie de grâu,
            dădea şi credea că te-ntorci până-n seară
            să-i dai nerăbdării merinde şi frâu"
                                                        (anonim folk)
 
Nu pot să ascund că mi-i teamă de frică,
nu pot să nu văd ce delir şi neant,
ce hohot aud peste tot cum, adică,
e funia foarte aproape de par!
 
Ce ştimă bizară, ce harpie lungă
mă strigă să-mi beau cel nimic din înalt,
de parcă n-aş şti că acestea-mi aruncă
primejdii, de parcă aş fi celălalt!
 
Acela, adică, plecatul spre altă
substanţă mai tristă, mai clară-n adânc
şi rece şi tâmpă când lacrima-i caldă
mi-ncuie iubirile-n în ochiul meu stâng!
 
A ei, a plecatei pe zare, adică,
în tot ce e drept, inutil şi zadar...
nu pot să ascund că mi-i teamă de frică...
şi funia-i foarte aproape de par!