Teatrul copiilor s-a mutat la librărie. Povestea de colorat a lui Victor Cilincă, la Bucureşti
Duminică, la Bucureşti, Librăria Bastilia a devenit, pentru două ore, “un teatru altfel, al copiilor de azi”, după cum declară Daniela Mişcov, dramaturg, coordonatoarea Companiei independente de teatru „Atelier D”, cea care a pus în scenă, alături de actriţa Andreea Bolovan, spectacolul pentru copii “Poveste de colorat”, pe un text de Victor Cilincă. „Relaţia cu copiii a fost intensă, directă, creativă, astfel că Povestea de colorat a fost mai aproape de ideea de atelier decât de spectacol”, a afirmat, după premiera de duminică, Daniela Mişcov.
„Copiii nu au prejudecăţi…”
„Prima dată au jucat cu personajele noastre. În a doua parte, fiecare copil şi-a creat propria pasăre, pictând-o în ce culoare a vrut. Părinţii au lucrat împreună cu cei mici, bucurându-se la fel de mult. Copiilor le-au plăcut mult de tot ambele personaje, adică şi Albăstriţa, pasărea albastră, şi Gălbeniţa, broscuţa galbenă. Pofta lor de joc a umplut mansarda, iar timpul a fugit pe nesimţite”, povesteşte Daniela Mişcov.
„Jocul îi fascinează şi au nevoie de el”
„Nu în ultimul rând, am avut şansa rară de a juca o piesă românească nouă, scrisă de Victor Cilincă, pe care am montat-o uşor, într-o săptămână, cu foarte puţini bani, dar cu foarte mult suflet”, mărturiseşte Daniela Mişcov, cea care, alături de Andreea Bolovan le spune copiilor poveşti noi, cu suflet, folosind mijloace minimale, care să le stimuleze imaginaţia şi să le comunice un mesaj important, despre singurătate şi prietenie, minciună şi adevăr, lene şi luptă, amânare şi învăţare. „Am ştiut de la început că nu e nicio taină pentru copii că din albastru şi galben se face verde. S-a confirmat, ştiau. Ce le-a plăcut mult şi asta doar bănuiam: să fie păsări şi broscuţe şi să se joace mult aşa, intrând în lumea miraculoasă a teatrului! Jocul îi fascinează şi au nevoie de el, în forme care să le respecte inteligenţa şi sensibilitatea, fără condescendenţă”, conchide Daniela Mişcov.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.