Hieroglifa şi micul meu pontif (vedere de pe coastă)

Tocmai atunci şi-acolo... pe prispă şi departe,
cu cerul sub sprâncene, cu văz (şi) duh în carte,
cu vremea-i liniştită, cu timpu-i primitiv...
aşteaptă-ncet bătrânul şi micul meu pontif,
aşteaptă şi scrutează, din când în când, o zare...
(spre nicăieri, pe coastă, cu lacrimi funerare,
urcă un viu la capăt de mort suit în car)...
pe-acolo cred că vine, chiar dacă vine rar,
de-acolo... (mai încolo, măcar ultima oară)...
să văd cum se îndreaptă încoace, cum coboară
această Hieroglifă, şi cum (în catastif)
mă ştiu scris chiar pe locul de lângă Hieroglif!

Tocmai acum şi-aicea... (pe-aiurea şi aproape,
cu noaptea sub sprâncene)... abia mă mai încape
coperta mea străină, adâncă şi de plumb,
înaltă şi plătită la timp şi foarte scump...
mă-ncape greu şi, totuşi, această greutate
n-are curaj să-mi scrie cu mâinile curate,
cum am văzut că-i scrie pururi, frumos, antic,
pe infinitul mare, pe infinitul mic,
bătrânului cucernic, prins cu văz/duh, departe,
în carte şi sub carte, în viaţă şi în moarte,
cu vremea-i liniştită, cu timpu-i gol, tardiv...
acolo-n scripte-i blândul şi micul meu pontif!