Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Astăzi, în cafeneaua Bankers, superconcert AG Weinberger

Celebrul bluesman AG Weinberger susţine vineri, alături de The BoomTown Pickers, un superconcert la Galaţi, în cafeneaua Bankers. Biletele costă 80 de lei la scenă şi 30 de lei în separeu. Orădean la origine, chitarist, vocalist, interpret la muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio, AG Weinberger este unul dintre numele foarte cunoscute peste hotare, în anii ’90 având nenumărate concerte în Germania, Elveţia, Israel, Turcia, Franţa, Ungaria. În iunie 1997 a cântat în Piaţa Universităţii, cu ocazia vizitei preşedintelui SUA, Bill Clinton. Apoi, cu ocazia lansării albumului „Standard Weinberger”, în anul 1997, a susţinut primul concert de blues televizat de TVR2. Un an mai târziu, a ajuns în Memphis, Tennessee, la Festivalul BlueStock, fiind singurul artist non-american acceptat să participe la manifestare. În 2000, AG Weinberger a început o serie de concerte în Statele Unite, mai întâi în cluburile din Chicago, după care s-a mutat la New York, unde a concertat în cluburi celebre precum Decade, Bitter End, Red Lion, Stone Pony. În final, s-a stabilit în Las Vegas, unde a cântat în cluburi şi cazinouri şi a predat lecţii de chitară.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MŢ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.