Livada nebună (invitaţie la fire)

Mereu visez că dorm şi că te iubesc în livadă...
(şi chiar te-am iubit, doamna mea nestemată!)...
vezi cum vine o pasăre rară să des/cânte
şi să îngâne un păcat şi o păcată
printre flori strâmbe, flori drepte, flori frânte...?

Ce pasăre o fi? cumva, ştii ce pasăre-i această
pasăre, această alcătuire măruntă şi ne/fastă
fiindcă, într-o noapte deasă şi singură,
a intrat (fără să-mi bată, prin fereastră)
şi a ciugulit, uite-aşa, tot nectarul din lingură?

Ce pasăre crudă şi lacomă, doamna mea rară...
(parcă nu ar fi atâtea şi atâtea flori în/afară!)...
strânsesem toată viaţa în lingura aceea
şi aşteptam să vii pentru prima oară
şi întru re/naştere... cum poate numai femeia!

Mereu visez că dorm şi că mă trezesc sub lună,
sub cais, sub măr, sub nuc... (ce livadă nebună,
dacă mă trezesc în vis!)... hai, pasăre ciudată,
vino, şi fură, şi mănâncă, şi adună...
şi cântă din păcată-n păcat, din păcat în păcată!