Flashmob inedit la Teatrul Muzical din Galaţi
Publicul prezent, joi seară, în sala Teatrului Muzical „Nae Leonard”, pentru a vedea recenta premieră, „Ai carte, ai party”, a avut o surpriză de proporţii. Înainte de începerea spectacolului, vocea actorului Paul Buţa a anunţat, la microfon, că a dispărut un obiect important, fără de care reprezentaţia nu poate începe. Câteva secunde mai târziu, un tânăr din sală s-a ridicat cu o carte în mână şi a spus: „Am găsit eu obiectul”. Apoi un altul, din altă parte a sălii, a spus acelaşi lucru, ridicând în aer o carte. Şi apoi încă unul, şi încă… o mare de tineri au intrat de peste tot în sală, au bătut din palme, ca la un semn, şi au dăruit cărţile spectatorilor care priveau încântaţi. Apoi au dispărut, în câteva secunde, în linişte, aşa cum au venit.
A fost, de fapt, un flasmob, intitulat „Ai parte de carte”, pus la cale de un om minunat, profesoara de limba română Ana Tunaru, de la Seminarul Teologic „Sf. Apostol Andrei”, cu sprijinul Librăriei Humanitas, al Parohiei Sf. Vasile cel Mare, al elevilor de la Seminar şi cu complicitatea prof. dr. Eugen Dan Drăgoi. S-au oferit, astfel, tinerilor prezenţi în sală, 50 de cărţi foarte bune, semnate de autori pe care oricine ar dori să-i aibă în bibliotecă: Tolstoi, Sadoveanu, Nietzsche, Cărtărescu, Noica, Neagu Djuvara, Ioana Pârvulescu.
Jos pălăria pentru toţi cei care au realizat acest frumos moment. Ce bine ar fi dacă autorităţile locale şi instituţiile de cultură ar prelua iniţiativa şi ar aduce, la sărbătorile de amploare – Florii, 1 iunie, Sf. Apostol Andrei – bucurii care rămân în sufletul copiilor şi al tinerilor. Până la urmă, orice prilej e un bun prilej pentru a avea parte de carte.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.