Mor caii pe coastă, Marie! (despre Maria)
Moto: "Poţi să vii, s-aproape gata, chiar de-a fost să nu mai fie...
şi fă-ţi câteva batiste din cămaşa mea, Marie!"
(anonim folk)
Începe să plouă, Marie...
te rog să deschizi o fereastră...
sunt singur, afară, pe prispă,
şi caii sunt singuri pe coastă!
Şi fulgeră tare...şi tună...
gutuii rămân fără floare...
ascultă, Marie, ascultă:
cad păsări din zbor, pe cărare!
Şi plouă cu piatră, Marie...
aşa n-a plouat niciodată...
întinzi braţe goale spre mine...
nu pot să-(ţi) arunc nici o piatră!
Hai, vino afară, degrabă...
mor caii pe coastă, Marie...
hai să le dăm nişte viaţă
din dragostea noastră pustie!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.