Nu-i spune niciodată că n-ai timp (aproape sonet de urgenţă)

Moto: "foaie verde zic de mine
            apele că-s apa lor
            dar mi-s vorbele peline
            şi tot mor şi mor şi mor"
                                      (anonim folk)

Cămaşa ta-i ţesută din cămaşa
pe care mi-a urzit-o mama când
cocea iubiri şi turte pe o plită,
la marginea războiului, plângând
că nu mai are nici măcar o clipă
pe care să o toarcă din fuior,
s-o facă ghem şi s-o alcătuiască
aşa, ca pe o pâine în cuptor...
ş-apoi, rupând-o simplu, într-o mie
şi una de bucăţi, s-o dea la toţi,
şi să mâncăm, şi s-ascultăm războiul
şi glasul ei: nu ştii dacă nu poţi,
nu poţi dacă nu ştii... dă-ţi şi cămaşa,
şi dă-ţi şi pâinea, însă nu la schimb...
să dai mai mult decât primeşti... iubirii
nu-i spune niciodată că n-ai timp!