Poezie şi muzică folk într-un spectacol de excepţie la Casa de Cultură a Studenţilor
Mariana Eftimie Kabbout şi Săndel Spînu au dăruit sâmbătă, la Casa de Cultură a Studenţilor, iubitorilor de poezie şi muzică folk, un spectacol de excepţie, prilejuit de lansarea celor mai noi volume ale lor: „Cântec pentru mai târziu” (opt cărţi într-o carte) de Mariana Eftimie Kabbout (poeme), apărut la Editura Nelinişti Metafizice din Constanţa şi „Doar durerea” (Folk acustic quitar), de Săndel Spînu. Alături de cei doi au urcat pe scenă Constantin Lămureanu (Constanţa), profesorul de muzică Ivanciu Ifrim, Denisa Lepădatu, Constantin Paul Muscă şi Georgeta Muscă Oană. „Cartea oglindeşte evoluţia şi maturizarea poetei Mariana Kabbout”, a spus Georgeta Muscă Oană, apreciind că autoarea „mânuieşte cu fineţe condeiul, care se supune ascultător celor mai riguroase reguli ale prozodiei. Poeta surprinde cititorul prin imagini puternice şi prin mesaje profunde”, a mai spus Georgeta Muscă Oană.
Profesorul de muzică Ivanciu Ifrim a rememorat amintiri din anii când cei doi i-au fost elevi şi a recunoscut că a remarcat încă de atunci atât sensibilitatea Marianei, cât şi vocea caldă, de artist, a lui Săndel. Solistul a susţinut, apoi, un recital emoţionant, cu piese de pe albumul lansat, dar şi de pe primul său album, „Trăiri”, iar Mariana Eftimie Kabbout a recitat, dovedind că are şi calităţi de actriţă. Seara toată a fost o bucurie pentru cei veniţi din toată ţara – prieteni de pe internet, ascultători ai Radio VIS. Un spectacol de calitate, cu artişti adevăraţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.