Universităţi umăr la umăr: Primul consorţiu internaţional de artă din ţară
Gala şi balul absolvenţilor din şcolile de teatru, ediţia pilot, este deschisă publicului gălăţean
Galaţi, Iaşi, Chişinău, Erevan - patru şcoli superioare de Teatru, în parteneriat! Marţi, în sala Senatului, la festivitatea de constituire a Consorţiului Universitar Internaţional „Arte Moldova”, rectorii a patru universităţi şi un reprezentant UNESCO au semnat un acord de parteneriat. Este vorba despre prof. univ. dr. ing. Iulian Bîrsan, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, primul preşedinte executiv, pe durata unui an, al consorţiului, prof. univ. dr. Victoria Melnic, rectorul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice Chişinău, prof. univ. dr. Corneliu Dumitriu, preşedintele Fundaţiei Centrul de tineret pentru UNESCO din România - important promotor al mişcării teatrale tinere, prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu, rector al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi şi prof. univ. dr. Armen Mazmanyan, Universitatea Naţională de Teatru şi Cinematografie din Erevan - Armenia. Multe cadre didactice, actori şi studenţi din trei ţări şi patru oraşe sunt în spatele acestui regal oferit gratuit gălăţenilor amatori de spectacol: lucrări de licenţă, cu avantajul prospeţimii şi entuziasmului, care pot depăşi de multe ori oferta vechilor profesionişti ai scenei!
Corneliu Dumitriu a dezvăluit că fundaţia sa pregăteşte pentru anul viitor, împreună cu rectorul din Erevan, Conferinţa mondială a directorilor din şcolile de teatru şi festivalul şcolilor de teatru. „Este o premieră naţională şi internaţională! În ţară nu mai sunt astfel de parteneriate. Ideea ne-a aparţinut nouă, celor de la Galaţi”, ne-a declarat rectorul Bîrsan.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.