De ce să-l întreb pe Socrate? (situaţie de urgenţă)

E dulce cucuta?... nu ştiu!.../ otrăvuri sunt verzi şi uscate
şi negre şi albe!... târziu,/ mă duc să-l întreb pe Socrate!...
dar cred că mai bine-ar fi fost/ să gust şi să aflu cum este,
să văd dacă are vreun rost/ misterul acestor aceste...!...
acestor acestea le-a dat/ cam tot ce-a crezut fiecare
din tot ce a vrut!... nu-i păcat/ l-asemenea simplă-ntrebare
să aflu răspuns de la morţi?/ nu-i bine să strig, sa se-audă
la cele mai straşnice porţi/ de raiuri şi iaduri: cucută,
aduceţi cucută, sunt viu,/ sătul... simt deja cum s-aşterne
o sete de nu?... simt şi ştiu/ cum toate-s în veci baliverne!...   

Aceste acestea-s în veci/ o sumă de nu-uri şi da-uri!...
mulţime de sclavi şi de regi/ parşivi limitaţi pe coclauri,
regine şi slugi fără timp/ de dat şi la cei fără vreme,
de dat ca pomană, la schimb.../ ce lauri şi ce tantieme
cer cestea şi cer şi aceşti/ cu ochii plesniţi pe regină
când toarnă ambrozie-n ceşti.../ dar regele-i gata să vină
învins şi rănit din război,/ şi-i toarnă cucută-ntr-o doară...
şi beau şi vorbesc amândoi.../ şi regele-ncepe să moară!...
sunt rege... şi încă sunt viu?!.../ sătul de minciuni şi tirade,
acum vreau cucuta, că ştiu!.../ de ce să-l întreb pe Socrate?