Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Expoziţie interactivă la Complexul Muzeal de Ştiinele Naturii: „Simţurile animalelor nocturne”

Astăzi, la ora 12,00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, se deschide expoziţia temporară „Simţurile animalelor nocturne”, într-o prezentare inedită, interactivă. Animalele nocturne au un comportament specific de viaţă, caracterizat prin activitate în timpul nopţii. Pentru a supravieţui în întuneric, natura le-a înzestrat cu simţuri uimitoare: ecolocaţie, comunicarea prin intermediul feromonilor sau vederea în infra-roşu. „Toate acestea au trezit curiozitatea oamenilor de ştiinţă şi, sperăm noi, vor suscita şi interesul publicului vizitator”, precizează managerul Emil Strungă.
Vizitatorii vor afla lucruri interesante despre simţurile animalelor şi ale păsărilor cu activitate nocturnă: văzul, auzul sau mirosul acestora. Cum vânează un leu noaptea, cum reuşeşte un iepure să se ferească în întuneric de animalele de pradă, cum se orientează în zbor liliacul sau cum îşi identifică bufniţele vânatul la lumina lunii – sunt doar câteva din segmentele ştiinţifice abordate de muzeografii gălăţeni în acestă expoziţie. Trei ecrane multitouch – system, cinci tablete, o masă multitouch – system, un sistem special de lumini în cadrul vitrinei principale şi un senzor de tip Kinect care proiectează pe un ecran uriaş mişcările vizitatorului aflat în dreptul acestuia constituie, după cum aflăm de la Florin Matei, responsabil relaţii publice, elementele IT care vor conecta publicul la tematica expoziţiei. „Faptul că vizitatorul simte că interacţionează cu exponatele contribuie la o asimilare mult mai uşoară a cunoştinţelor”, adaugă muzeografa Olga Mormocea – coordonatoarea expoziţiei ce va rămâne deschisă până pe 12 septembrie, anul viitor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.