Record de astronomi amatori la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii
Cea de-a VI-a ediţie a Şcolii de vară de Astronomie „Priviţi Cerul”, care se desfăşoară, până duminică, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, este o reuşită, dat fiind interesul pe care publicul îl manifestă: 220 de persoane s-au înscris la cursurile de astronomie, în fiecare seară lectorii şi specialiştii din cadrul muzeului prezentându-le tematica stabilită pentru predare. Pe 10 iulie, în cadrul acţiunii a avut loc şi o activitate inedită: „La observatorul gălăţean, în premieră, a fost realizată… o cometă! Este vorba, bineînţeles, de o butaforie realizată de un grup de trei elevi de la Palatul Copiilor şi Elevilor din Galaţi, sectia de "Horticultură şi ecologie", îndrumaţi de doamna prof. Birligă Rădiţa şi muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului”, după cum aflăm de la Florin Matei. „Acest proiect pe care îl desfăşurăm cu Palatul Copiilor şi Elevilor se numeşte "Minuni călătoare - spre eternele comate" şi va participa la Concursul Naţional de Proiecte de Mediu, care se va desfăşura în judeţul Iaşi. Ne bucurăm să vedem că tinerii sunt atraşi de ştiinţă şi în special de astronomie. Vrem ca, după această ediţie a şcolii de vară de astronomie, cei care au luat parte la cursuri să-şi perfecţioneze cunoştinţele şi, de ce nu, să activeze pe viitor ca astronomi sau specialişti în acest domeniu”, a declarat Ovidiu Tercu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.