Alintare până la capătul răbdării (dacă Metaforă nu e...)

Spun: sărut mâna (toată noaptea) Alintare...
ş-apoi să vezi prăpăd, prăpăd, prăpăd, prăpăd
când te-o găsi plângând (încet) în buzunare
şi-o să fugim (tocmai Acolo) să-ţi arăt
cum iar porneşte încetarea fără capăt,
cum încetează o sfârşire fără rost
şi cum vin (iarăşi) toate cheile în lacăt
şi cum dau drumul dezlegării la ce-a fost!

Spun: sărut mâna până-n capătul răbdării,
unde am stat, şi-ncă mai stau, şi-ncă aştept,
poate-oi avea un buzunar mai acătării
(mai cald, mai sus, mai abitir, mai lângă piept)
în care tu, para/simpatică figură,
să ai mereu, mereu, mereu alt înţeles...
mergem Acolo (chiar acum) pe scurtătură,
hai să rărim în/depărtările mai des!