Şerban Cantacuzino n-a avut „origine sănătoasă”

* Urmaşul împăraţilor Bizanţului a fost actor şi arhivar * A ţinut în mână documentele procesului Jeanei d´Arc *

Pe actorul Şerban Cantacuzino, nepotul Mariei Filotti, l-am întâlnit în trecere prin Galaţi. E reprezentantul uneia dintre cele mai vechi familii din Europa, prima datare a unui Cantacuzin datând din 1094…

Fiu al celebrului psihiatru şi cineast Ion I. Cantacuzino (care a creat practic Cinemateca Română), actorul a debutat în filme de aur româneşti, ca „Străinul” sau „Gaudeamus”, şi chiar coproducţii româno-franceze, ca „Şapte băieţi şi o ştrengăriţă”, Mirii anului II”, fiind însă apoi marginalizat datorită… originii „nesănătoase”: un urmaş de împărat al Bizanţului nu „cadra” cu onor comunismul!

Copil-minune, matur marginalizat

Actoria a început ca o joacă, cu lecţii în familie. Copil fiind, era pus de bunica sa, Maria Filotti, să-i dea replica. În 1949, micul actor  chiar debuta la Teatrul Naţional Bucureşti, alături de bunica sa.

Îşi aminteşte cum bunica i-a povestit şi despre un turneu în gloriosul  Paris al artelor, în 1956. Marea actriţă Elvira Popescu, căsătorită cu un conte, avea mania petrecerilor mari. Când i-a întâlnit pe colegii din România i-a invitat şi la un restaurant de lux: 40 de scaune, 40 de meniuri. „Crezi că suntem pe vremea lui Ludovic al XIV-lea?”, a apostrofat-o pe gazdă, în glumă, Maria Filotti, venită din lipsa de fast, ba chiar sărăcia de-acasă.

Actorie… de film ştiinţific

A plecat în 1990, după Revoluţie; fiii săi lucrau la Paris, acum au funcţii de conducere în companii importante. Dar un actor de 50 de ani şi-a găsit mai greu locul. Mi-a povestit că a rezistat o vreme, ajutat de soţia unui prieten de-al tatălui. Dar doamna era producător de filme de scurt metraj ştiinţific. Actorul a reuşit să joace în scenete televizate, dar din aceasta nu se putea trăi…

Alteţă sau monsenior?

Salvarea a venit de la Ministerul Culturii al Franţei: a fost angajat la una dintre arhivele acestuia. Paznic la comori, un străin? Francezii sunt destul de restrictivi cu accesul străinilor în astfel de posturi, dar românul a convins.

Poate a contat şi… blazonul. Deşi el nu a făcut niciodată caz de asta - refuză să fie numit prinţ. De altfel, după angajare, una dintre primele întrebări a fost dacă are pretenţie să fie numit „Alteţă” ori „Monseniore”. „Nu, aici numai urmaşilor regilor Franţei trebuie să li se spună «Monseniore»” - a răspuns românul.

„Am văzut ce înseamnă cu adevărat arhivă!” A fost angajat la o arhivă imensă şi uimitoare, pe care n-o poate compara cu arhivele pe care le-a văzut în ţară, cu dosare legate cu sfoară şi tavan prin care plouă... Aici, documentele urcau până la tavanul clădirii, se ajungea acolo pe scară. O pasarelă înconjura, ca un brâu, rafturile.

Aici a reuşit să ţină în mână documente rare. De pildă, procesul verbal de la judecarea Jeanei d´Arc, cu cele spuse atunci de fiecare, scrise pe o hârtie care s-a păstrat bine.

„Vorbim toate limbile Pământului…”

Cantacuzinii din toată lumea se adună, din doi în doi ani, în altă ţară din Europa. „Ne adunăm cam 20 - 30 o dată. Suntem cam din zece ţări, vorbim toate limbile Pământului…”

Atmosfera nu este însă, cum ne-am aştepta, deloc… împărătească - nu este nevoie de etichetă! Se poate veni fără cravată, chiar şi în pantaloni scurţi. Nu trebuie să porţi perucă şi straie de brocart ca să ţi se facă o reverenţă!

În 1994, Şerban Cantacuzino a fost gazda întâlnirii, la Bucureşti. În anii trecuţi s-au întâlnit cu toţii la Istanbul, mai înainte în Grecia… A fi strănepot împărătesc nu mai e mare lucru în ziua de azi, a fi actor înseamnă, se pare, un „nume” mai sigur!

Explicaţie foto:  Actorul care poate preda Istoria… din familie