Şi blidul meu începe să se umple (dincoace şi dincolo de perete)

Vine la mine sfântul din perete,
şontâc-şontâc...de când l-aştept să vină,
e mai flămând, mai scund...aşa îmi pare...
şi cina-mi pare tristă şi puţină!
 
Tristă, puţină şi aproape seacă...
a fost o cină foarte căutată
de trădători, de lacomi şi de cine
poftea plâns, bârfă, sânge, ură, sfadă!
 
Îi zic să se aşeze lângă mine,
să-şi moaie-n blidul meu firimitura
care-a venit, la începutul lumii,
din baierele cerului, de-a dura!
 
Cu ochii plini de pace şi iubire,
scrutează fruntea mea măruntă, goală...
şi blidul meu începe să se umple...
miroase a catedră şi a şcoală,
 
miroase-a duh şi a învăţătură,
a scâncete şi-a (s)cântece-n cuibare,
a grâu, a deal, a dor, a mătăciune...
a tot ce vrea să aibă fiecare!...
 
Cobor din vis...dar sfântul nu se vede...
(nici iuda)...şi ce masă-mbelşugată...
şontâc-şontâc, îl strig să mai rămână,
să nu se mai înalţe niciodată!